PIELEA

Pielea este constituită din 3 învelișuri: epidermul de origine
ectodermică, dermul și hipodermul (stratul celular subcutanat) de
origine mezodermică (mezenchimală).
Epidermul este alcătuit dintr-un epiteliu stratificat și pavimentos,
cornificat, celulele sale fiind în permanență regenerare. El este lipsit
de vase sangvine, nutriția celulelor are loc prin difuzarea limfei
interstițiale din derm, prin intermediul membranei bazale și prin
spațiile înguste (de cca 10 milimicroni), care separă între ele celulele
vitale ale acestui strat. Epidermul este un protector mecanic contra
pierderilor de apă din straturile profunde ale pielii și împiedică
pătrunderea microbilor în ele. Celulele epidermului se împart, după
origine, aspect microscopic și funcții, în două linii distincte:
keratinocitele, care constituie marea majoritate a masei celulare și
melanocitele mult mai puțin numeroase.
Keratinocitele provin din celulele stratului bazal, care se divid
permanent, celulele fiice fiind împinse spre suprafață. Se realizează
astfel o mișcare celulară lentă-ascendentă, în cursul căreia ele se
încarcă progresiv cu keratină. Melanocitele elaborează pigmentul
melanic, care, eliberat din ele, este stocat atât în celulele epidermice
(mai ales în stratul bazal) cât și în macrofagele dermice, care astfel
devin melanofore. În piele se așază între celulele bazale.
Dermul constituie scheletul nerezistent conjunctivo-fibros al pielii. El
este separat (și totodată reunit) de hipodrema prin membrana bazală.
Membrana bazală este alcătuită dintr-o împletire de fibre epidermice și
dermice. Ea îndeplinește o funcție de filtru selectiv, pentru
substanțele provenite din derm și care servesc la nutriția epidermului,
dar constituie și a doua „barieră” pentru substanțele ce ar putea
pătrunde din epiderm.
Dermul este compus din două straturi. Stratul superficial
subepidermic cuprinde papilele dermice și o zonă subțire situată sub
ele. El este denumit strat subpapilar și se caracterizează prin
elemente fibrilare gracile, elemente celulare mai numeroase,

substanța fundamentală mai abundentă și o vascularizație și inervație
bogată (plexuri subpapilare). Stratul profund numit dermul propriu-zis
sau corionul este mult mai gros, este mult mai rezistent și e compus
preponderent din fibre colagenice, elastice și reticulare.
Hipodermul este stratul care separă pielea de straturile subiacente. El
este alcătuit din lobuli de celule grase (lipocite) conținând trigliceride,
cu rol de rezervă nutritivă și de izolator termic și mecanic. Acești
lobuli sunt separați prin septe conjunctive, în care se găsesc vase și
nervi.
Functiile pielii
Funcția de apărare, împiedică pătrunderea unor agenți patogeni în
organism (bacterii, substanțe toxice, radiații)
Funcția termoreglatoare constă în menținerea unei temperaturi
constante a corpului, pentru evitarea supraîncălzirii.

Pielea:
– elimină toxinele şi apa în exces;
– contribuie la menţinerea co nstantă a temperaturii organismului;
– previne supraîncălzirea prin evaporarea transpiraţiei;

– favorizează încălzirea corpului prin contracţia muşchilor erectori,
anexaţi firului de păr.
Funcția de apărare față de razele ultraviolete. La om, stratul cornos
absoarbe și reflectă cam 50% din radiații. Absorbirea radiațiilor se
realizează prin pigmentul din piele numit melanină producând
bronzarea pielii. La o expunere extremă la aceste radiații se poate
produce cancerul de piele.
Examenul cosmetic
Examenul vizual urmareste: coloritul pielii, forma fetei pentru
efectuarea unor corecturi si alegerea machiajului corespunzator;
relieful ridurilor si gradul de imbolnavire a tenului.

Examenul prin palpare conduce la determinarea elasticitatii si
rezistentei epidermei. Se stabileste grosimea pielii, gradul de
hidratare, tonicitatea etc.
Examenul cu lupa scoate in evidenta unele aspecte care nu sunt
sensibile cu ochiul liber, fiind un control mai aprofundat.

Pielea sanatoasa are o reactie usor acida, PH 5,5 care variaza in
functie de agentii externi, digestie, alimentatie sau de diferite afectiuni
ale pielii.
Prin determinarea pH-ului se urmareste aplicarea unui tratament
corespunzator cu produse care sa-l aduca la un pH normal. De aici
necesitatea consultarii unei specialiste, caci o simpla clasificare a
tenului, si gras si uscat nu corespunde unei realitati obiective.
Prin mijloacele mentionate cosmeticiana cerceteaza tenul din mai
multe puncte de vedere scotand la iveala starea de hidratare profunda
sau superficiala diferitele aspecte de culoare ale pielii, cauzele
alterarii culorii (culoarea ideala este considerata atunci cand tenul
este roz stralucitor ), aspectele de finete (cea normala avand o
granulatie fina, neteda si uniforma, pielea grasa fiind o piele care se
descuameaza.

Cercetand modul cum reactioneaza pielea la diversi excitanti se
determina sensibilitatea ei. Examenul aprofundat va determina modul
de functionare a glandelor sebacee, matit, normal, diminuat si
diferitele imperfectiuni, par de prisos, efelide (pistrui) cicatrice etc,
tulburarile circulatorii ce determina cuperoza si gradul de imbatranire
a pielii, deshidratarea ei si lipsa de elasticitate.
Examenul cosmetic se face in doua etape:
– examenul superficial;
– examenul de profunzime

EXAMENUL SUPERFICIAL

in cadrul acestui examen sunt necesare informatii referitoare la
varsta, sanatate, mediu de lucru, etc.

EXAMENUL DE PROFUNZIME Este format din :

1. examenul vizual
2. examenul prin palpare
3. examenul cu ajutorul lupei
   TIPURI DE TEN
   Studiind pielea prin diferitele metode de examinare, se pot observa o
   serie intreagă de caracteristici care fac posibilă încadrarea tenului
   respectiv într-o anumită categorie.
   Tipurile de ten, ca de altfel orice caracteristică a organismului uman,
   sunt definite de doi factori cauzali:
   • factori ereditari- înțelegem suma tuturor proprietăților moștenite pe
   cale genetică de la ancestori;
   • factori externi- sunt mult mai numeroși și se definesc ca fiind
   totalitatea elementelor care acționează asupra calității pielii și a
   tenului și care nu sunt de natură genetică. Ei pot fi: modificări
   hormonale, alimentație, caracteristici de mediu, climat, stres.
   Între organism și piele există o legătură foarte strânsă, orice
   disfuncție organică este reflectată pe față. Unele boli cu caracter
   infecțios, tulburările hormonale au ca efecte apariția eczemelor,
   acneelor sau a părului de prisos.
   Dezechilibrele nervoase, stările intens emotive, frica au o influență
   nocivă asupra metabolismului pileii și pot duce la apariția prematură a
   ridurilor.
   Unele boli ale organelor interne, precum cele de stomac și ficat
   generează reacții cutanate nedorite, precum pete, schimbarea nuanței
   culorii pielii. Tulburările digestive pot duce la iritare, și prurit.
   Sensibilitatea la factorii externi variază de la o persoană la alta, există
   persoane mai sensibile la diverse alimente, la anumite medicamente
   sau la folosirea unor produse cosmetice. Această stare de intoleranță
   se numeste alergie și are varii forme de manifestare cum ar fi: erupții

cutanate, urticarii, eczeme etc. În aceste cazuri, odată identificat
factorul alergogen, este esențial ca persoana să se fereasca de el.
Alimentația sănătoasa are un rol foarte important în pastrarea unei
pieli sanatoase.
Exista mai multe tipuri de ten: ten normal, ten gras, ten uscat, ten mixt
si orice alta combinatie a acestora.
Intr-adevar, este complicat, dar este necesar sa ne cunostem tipul de
piele, tipul de ten. Asta ne va ajuta sa-l ingrijim si sa stim sa ne
alegem produsele cosmetice in functie de tipul de ten pe care-l avem